SFG
3,23%
RON38,4
Preț acțiune

Grupul Sphera își consolidează poziția pe piața externă prin deschiderea unui nou restaurant KFC în Italia

Sphera Franchise Group s-a extins la nivel internaţional începând cu primavara lui 2017, odată cu deschiderea primului restaurant KFC în nordul Italiei. Strategia de extindere a Grupului continuă, pentru a ajunge cât mai aproape de consumatori, reuşind, astfel, inaugurarea celui de-al 11-lea restaurant, în oraşul Bologna.

Prin semnarea parteneriatului cu Grandi Stazioni Retail S.p.A., companie care administrează cele mai mari staţii feroviare din Italia, Sphera a reuşit, anul trecut, să dezvolte mai multe unităţi în cadrul gărilor centrale, zone ce înregistrează constant un trafic mare de persoane. Cea mai nouă unitate deschisă este situată în gara centrală din Bologna, un loc frecventat de aproximativ 160.000 de persoane în fiecare zi.

„Zona de nord și nord-est a Italiei reprezintă pentru Sphera Franchise Group o regiune cu potenţial de dezvoltare, unde a fost identificată o cerere crescută pentru produsele KFC, din partea consumatorilor. Totodată, alături de partenerul strategic Grandi Stazioni Retail S.p.A., am reușit să avem o prezenţă mai mare pe teritoriul Italiei, în puncte cheie de tranzit. În privinţa obiectivelor setate pentru perioada următoare este esenţială dezvoltarea de noi restaurante şi, de aceea, ne-am propus un număr de 10 unităţi noi până la finalul lui 2019. În plus, ne dorim să venim în întâmpinarea consumatorilor care își doresc să ne aibă în proximitate cu cele mai bune produse, oferte și servicii”, a spus Călin Ionescu, Sole Director US FOOD NETWORK S.r.l., filială a Sphera Franchise Group S.A.